Prof. Dr. Gheorghe I. Florescu: „O Carte Despre Istoria Bisericii Româneşti“

Este imposibil să consemnăm aici toate cele aflate şi îndeosebi remarcate din cartea Părintelui Gheorghe Naghi, intitulată, cu modestie, Studii de istoria bisericii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă (Editor Gabriel Stănescu, Bucureşti, Criterioin Publishing, 2006, 438 p.). Desigur, nu aceasta este intenţia noastră, scriind despre un op impresionant, din toate punctele de vedere, care ne-a fost oferit cu întârziere, nu pentru că aşa a vrut cineva, ci aşa a decis o „istorie” personală, adică viaţa adevărată a autorului. Nu întâmplător, prefaţându-şi cartea, Gheorghe Naghi şi-a însuşit această ipostază ca pe o perspectivă autoscopică, scrutând istoria cu viaţă, a sa şi a celor despre care scrie.

Volumul la care ne referim are, ca orice împlinire a genului, o poveste obişnuită, pe care o presupunem de regulă, cu evidente riscuri şi cu o îngăduinţă tradiţională, şi o alta care, fără a putea fi exclusă, s-a interpus, intruziv, între voinţa autorului şi ceva neprevăzut, dar consimţit, finalmente, ca un dat. Studiile acestea trebuiau să apară în forma actuală în urmă cu mai mulţi ani, dar în viaţa istoricului Gheorghe Naghi a intervenit un drum lung, însoţit şi urmat de o imuabilă căutare de sine, încheiată cu o întoarcere la cercetările de altădată. „Această primă pagină am început-o, ne informează el în averismentul introductiv, în urmă cu mai mult de zece ani, după proaspăta mea sosire în America. Nu-mi imaginam atunci că am să revin după atâta amar de timp. Am sperat în fiecare zi din aceşti ultimi ani, în care nu am încetat să lucrez pentru supravieţuire, să vină cât mai repede răgazul necesar reevaluării celor publicate cu ani înainte. Credinţa noastră nestrămutată este că Dumnezeu a binevoit să ne ocrotească cu îndelungata Sa milă şi bunătate în tot drumul prin de nevrednice căderi, străjuindu-ne prin luminarea potecii virtuale.” Ceea ce pare a fi pierdut pentru totdeauna, aşa cum crede Părintele, sunt cărţile, documentele, manuscrisele etc., adunate cu trudă şi cucernicie la o vârstă a fervorii neîntinate. „Scopul acestei cărţi, nu se destăinuie el, este şi acela de a pune laolaltă, studiile şi articolele pe care eu însumi nu le mai găsesc. Experienţa tristă a vieţii m-a învăţat că totul se poate pierde, indiferent de valoare.”

Impresionaţi de o asemenea confesiune, ce se vrea şi este chiar o pildă oricui revelatorie, pentru care îi mulţumim de departe, cu regretul de a nu-1 fi întâlnit vreodată, dar cu bucuria de a-1 cunoaşte din ceea ce a scris şi publicat ani de zile, îi adresăm istoricului Gheorghe Naghi, aflat în suferinţă, urările noastre sincere şi asigurarea că, la laşi, cineva îl iubeşte şi se roagă pentru el.

Semnând un util Cuvânt înainte, Părintele Profesor Mircea Păcurariu, adică „îndrumătorul meu în cele ale istoriei bisericeşti, a cărui competenţă şi predare unică, prin sensibilitatea insuflării dragostei de adevăr, m-au determinat, încetul cu încetul, să apuc pe calea cercetării trecutului nostru bisericesc atât de măreţ şi atât de puţin cunoscut,” aşa cum se confesează, cu mândrie şi recunoştinţă, autorul, ne asigură că înainte chiar de a pleca în America, el „era binecunoscut cititorilor revistei <<Mitropolia Banatului», datorită studiilor sale de istorie naţională şi bisericească”, şi că a „apreciat întotdeauna a faptul că majoritatea studiilor sale se întemeiau şi pe un valoros material inedit.”

Prima dintre contribuţiile care se constituie în materia tomului avut în vedere a fost publicată în 1976, iar penultima în 1987. în 1996, a apărut în „Altarul Banatului,” din Timişoara, „la mulţi ani de la scriere (când nu mai eram în ţară),” cum precizează Părintele Gheorghe Naghi, articolul intitulat Prietenie de o viaţă: George Bariţiu şi Ştefan Moldovan (1846-1892). Un singur articol din acest volum — Pictorul Nico lue Popescu (1835-1877) — nu a mai fost tipărit. Cele mai multe dintre textele în cauză au fost aduse la cunoştinţa specialiştilor prin intermediul revistei „Mitropolia Banatului,” din Timişoara, dar şi prin „Mitropolia Ardealului,” din Sibiu, „Ziridava,” din Arad, „Apulum,” din Alba Iulia, „Banatica,” din Reşiţa, „Sargeţia,” din Deva, „Vatra,” din Târgu Mureş, „Orizonat,” din Timişoara, „Studii. Revistă de istorie,” din Bucureşti etc. sau prin publicaţia Studii de istorie a Banatului, Timişoara, 1984 şi 1986. Simpla enumerare a acestor titluri — dintr-o listă incompletă — este, credem, în măsură să demonstreze interesul permanent manifestat de atâtea publicaţii academice, universitare şi muzeale pentru rezultatele investigaţiilor ştiinţifice întreprinse de istoricul Gheorghe Naghi, timp de peste un deceniu. înaintea unei obişnuite treceri în revistă a subiectelor abordate, se impune a sublinia faptul, întru totul revelator, că fiecare dintre textele încorporate în acest volum, ca părţi componente ale unui demers unitar, din punct de vedere tematic şi tem­poral, a rezultat în urma unor exigente sondaje informaţionale întreprinse în Arhivele Statului din Cluj, Arhiva Mitropoliei Banatului, din Timişoara, Arhivele Statului Arad, Arhivele Statului Timişoara, Arhivele Statului Alba Iulia, Arhivele Statului Sibiu, Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului, Arhiva Episcopiei Aradului, Arhiva Babeş, precum şi în fondurile documentare ale Bibliotecii Academiei Române şi ale filialei acesteia din Cluj etc. Investigaţia arhivistică a fost complinită în permanentă prin compulsarea publicaţiilor vremii, întreprindere absolut necesară pentru elucidarea unor aspecte sau detalii uitate sau uneori deformate de trecerea timpului. Totul a fost întregit de identificarea şi apoi de examinarea surselor mai recente, care oferă cercetătorului nu numai referinţe mai puţin cunoscute, ci şi interpretări sau concluzii semnificative pentru un subiect sau altul. Judecată din punctul de vedere al informaţiei utilizate, îndeosebi a celei inedite, cartea aceasta este una care impresionează şi provoacă admiraţia sinceră a aceluia care o va parcurge în ipostaza de stu dios ori în aceea de simplu iubitor de istorie.

Atent cu tratarea şi clarificarea temelor abordate, dar şi cu structurarea textului rezultat astfel, Părintele Gheorghe Naghi a gândit un sumar care răspunde întocmai intenţiilor sale. Şi din acest punct de vedere, cartea este una care satisface cele mai exigente aşteptări. împărţit în opt capitole, cărora le-a adăugat un binevenit Cuvânt înainte şi o notă explicativă, Cuprinsul se încheie cu o rubrică dedicată ilustraţiilor, o listă a acestora, o bibliografie selectivă, un cuprinzător rezumat în limba engleză şi un foarte folositor Indice de nume. în totul, avem în faţă o carte adevărată, elegantă şi întreagă mai ales, evidenţiind astfel faptul că autorul ei este un studios atent nu numai cu dezideratele sondajului istoriografie, ci şi cu exigenţele reclamate de publicarea rezultatelor acestora.

Primul capitol a fost rezervat tratării unor acţiuni politico-bisericeşti ale românilor din Transilvania şi Banat, între încheierea evenimentelor din 1848-1849 şi momentul unificării lor politice, în 1881, la Conferinţa de la Sibiu. Fără a-şi propune o examinare de ansamblu a unui inter­val atât de complex, din punct de vedere programatic şi al soluţiilor de ordin politic şi naţional la care se putea apela la un moment dat, autorul s-a oprit asupra unor idei, evenimente şi individualităp care s-au afirmat între 1849 şi 1881, în încercarea de normalizare a unei stări de fapt ce întârzia rezolvarea problemelor specifice românilor din două provincii foarte importante.

O secţiune specială a volumului a fost rezervată discutării izvoarelor primei monografii a răscoalei lui Horea, precum şi centenarului acesteia şi mişcării memorandiste, în viziunea clerului din Banat. Un alt demers secvenţial, căruia i s-a acordat o importanţă specială, întru totul justificată, este acela rezervat Primului Război Mondial şi realizării idealului naţional românesc. Dintre nenumăra­tele subiecte circumscrise acestei perioade distincte a evoluţiei generale a românilor, Părintele Gheorghe Naghi s-a oprit mai întâi asupra contribuţiei clerului Bisericii Ortodoxe Române din Banat, alături de toţi românii de dincolo de Carpaţi, la desfăşurarea evenimentelor din anii 1914-1918, încheiate cu Adunarea Naţională de la Alba Iulia.

Interesat de chestiunea şcolilor româneşti din Transilvania şi Banat, autorul a acordat o atenţie specială memoriilor întocmite în 1852 şi 1854 de către Ştefan Moldovan, în vederea înfiinţării de şcoli româneşti în Haţeg. O încercare asemănătoare a fost şi aceea a episcopului loan Popasu, care a militat pentru progresul şcolii româneşti din Transilvania. în aceeaşi arie problematică intră şi cele patru texte despre începuturile revistei teologice „Speranţa,” din Arad, despre corespondenţa lui Alexandru Roman, privitoare la ziarul „Federaţiunea,” apărut la Budapesta, despre C. Diaconovici şi cotidianul „Dreptatea” din Timişoara, şi despre atitudinea ziarului „Drapelul”, din Lugoj, faţă de legile lui Apponyi, din 1907.

Un grupaj, substanţial, realizat din alăturarea a şapte sondaje, circum­scrise interstiţiului 1835-1905, a fost rezervat evoluţiei culturii în epoca modernă, cu readucerea în actualitate a unor nume importante cu Samuil Vulcan, George Bariţiu, Ştefan Moldovan, Timotei Cipariu, loan Bianu şi Elie Dăianu, dar şi a revistei „Astra” şi a Muzeului „Astrei.” în reconstituirea tabloului schiţat de aceste personalităţi, autorul a apelat la panegiricul din 1839 al episcopului Samuil Vulcan, la corespondenţa lui George Bariţiu cu Ştefan Moldovan, la un manuscris inedit al acestuia din urmă, despre Ţara Haţegului, precum şi la corespondenţa schimbată de loan Bianu cu Elie Dăianu etc.

Una dintre preocupările de durată ale Părintele Gheorghe Naghi a avut în vedere restituirea unor personalităp din secolele XIX şi XX, care au însemnat ceva notabil în evoluţia de ansamblu a unui important spaţiu cultural şi ştiinţific românesc. Astfel, după ce s-a mai referit în mod spe­cial la Ştefan Moldovan — şi nu o singură dată —, el i-a dedicat o schiţă biografică, publicată în 1983. La fel a procedat şi în cazul lui Andrei Mocioni, cu un an mai înainte. Despre prototopul Meletie Drăghici (1814- 1891) a scris un adevărat studiu, apărut în 1985. între preferinţele Părintelui Gheorghe Naghi, pictorul Nicolae Popescu (1835-1877) pare a-1 fi atras în mod aparte. în 1978, a vorbit despre el la un simpozion organizat de Muzeul Banatului şi a publicat un articol în „Mitropolia Banatului.” Un an mai târziu a semnat documentarul Piciorul Nicolae Popescu într-o corespondenţă inedită, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, iar în 1987 a oferit o tabletă aniversară unei publicaţii din Milano. De această dată, a venit asupra aceluiaşi artist, definitivând un text — Preliminarii (I) — care ne lasă a înţelege că va continua căutările rezervate aceleiaşi personalităţi. Printre numele semnalate numai se^ numără şi acela al lui Zaharia Boiu. în sfârşit, numele cu care se încheie penultimul capitol este unul faţă de care autorul nutreşte sentimente deosebite, considerându-1 mentorul său mentorul său ştiinţific: I.D. Suciu (1917-1982). Despre acesta, Părintele Gheorghe Naghi a scris în 1992, în „Buletinul CR,” din Oakland, California, U.S.A. — Un gânditor anticomunist —, şi în 2003, în „Information Bulletin,” din Jack­son, Michigan, U.S.A.: I.D. Suciu, istoric al Banatului, O tristă aniversare. Textul reluat în această carte este, aşa cum notează autorul, necrologul apărut în revista „Orizonat,” din Timişoara, în 1982. După ce şi-a deschis excursul său istoriografie cu nişte contribuţii din sfera vieţii politico-bisericeşti din Transilvania şi Banat în primele trei decenii după revoluţia din 1848-1849, istoricul Gheorghe Naghi îşi încheie acest îndelungat sondaj cu patru succinte intervenţii, care marchează tot atâtea momente din viaţa bisericii româneşti din Banat şi Transilvania. în primul text este reconstituit contactul dintre românii din Oltenia şi cei din Ţara Haţegului, în anii 1794-1795, pe baza unui document inedit. într-un articol publicat în 1980, autorul s-a ocupat de modalitatea în care românii au sprijinit Biserica ardeleană în 1867, plecând de la un document oficial, semnat de V.A. Urechia. Un interesant articol este acela despre autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi ecourile ei în Banat, semnificative pentru afirmarea luptei naţionale a românilor din Imperiul bicefal, Proclamarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi percepţia ei în Banat este studiul cu care se încheie cartea la care ne referim, încununând străduinţele semnalate aici cu evidenţierea semnificaţiilor unui moment pliduitor pentru afirmarea României post-1918, adică 6 mai 1925, dată la care au fost oficializate documentele organizării Bisericii Ortodoxe Române.

Odată cu trecerea anilor, Părintele

Gheorghe Naghi a început să resimtă o îndepărtare explicabilă faţă de schimbările inerente intervenite în istoriografia română după 1989. A făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a păstra contactul cu literatura istorică publicată în ţară, în contextul înnoirilor caracteristice României ultimului deceniu al secolului XX, înţelegând că depărtarea este un obstacol care nu poate fi eludat. Pregătind pentru publicare con­tribuţiile adunate în volumul despre care vorbim, el a început să se întrebe dacă nu cumva îndepărtarea sa de vechile preocupări ştiinţifice se va repercuta cumva asupra modului în care va fi receptată cartea de fată. Pentru a preîntâmpina o reacţie potrivnică, ab initio, a recurs la o listă bibliografică, precizând că, astfel, „am încercat să atenuez lipsa mea de contact, direct, cu apariţiile istoriografice din România pentru a nu avea un impact negative pentru această carte.” îl asigurăm pe Părintele Gheorghe Naghi că temerile acestea nu sunt justificate, cu atât mai mult cu cât împlinirile sale istoriografice au plecat de cele mai multe ori de la informaţii arhivistice.

Istoricul Gheorghe Naghi a revenit de un timp la chemarea dintâi, întâlnindu-1 tot mai des în publicaţii de specialitate din ţară sau în cele ale comunităţilor româneşti din Statele Unite şi Canada. Aceste Studii de istoria bisericii româneşti ne-au fost oferite tocmai la timp, pentru ca toţi cei interesaţi de ele să nu înceapă a le uita. Ele sunt cu atât mai trebuitoare cu cât istoria bisericii româneşti a fost marginalizată şi chiar escamotată un timp îndelungat. Autorul ei a fost unul dintre cercetătorii care, ca om întreg şi harnic, pătruns de rolul şi locul bisericii în viaţa neamului său, a slujit istoriografia română, încercând, în vremuri tulburi şi potrivnice, să ne restituie ceva din trecutul unei componente funda­mentale a evoluţiei generale a unei naţiuni europene.

Atunci când se va scrie Istoria bisericii româneşti, studiile Părintelui Gheorghe Naghi se vor impune ca sursă informaţională sine qua non.

În anii când bisericile româneşti erau dărâmate, iar religia era practicată ca o formă de rezistenţă împotriva unei ideologii proprii „omului nou,” el adună informaţii din arhive pentru a ne evidenţia identitatea.

Plecând de la titlu, s-ar putea crede că sfera tematică a întreprinderii Părintelui Gheoghe Naghi este una circumscrisă, ca spaţiu, unei zone anume, inducându-i astfel o nuanţă de localism uneori reductibil. Dar nu e aşa. Referirea expresă la Transilvania şi Banat a avut în vedere specificitatea problematică proprie celor două provincii, ambele distincte, care se confruntau cu o dominaţie străină. Dar întreaga lor evoluţie a fost în permanenţă abordată ca o componentă a romanităţii. Toate direcţiile investigaţionale, evidenţiate de problemele luate în studiu, au în vedere comunitatea cu realităţile de dincoace de Carpaţi. Concluziile relevate de autor nu se raportează la chestiuni regionale ci naţionale, privite dintr-o perspectivă integra­toare.

Azi, Părintele Gheorghe Naghi este departe, dar nu singur, şi se confruntă cu o situaţie delicată, trecătoare, desigur, pentru că îl aşteaptă cei care cred în el şi în harul lui dar, poate, înainte de toate, îl aşteaptă documentele pe care numai el le ştie şi cărţile lui viitoare, de care avem nevoie toţi cei care credem în trecutul şi în viitorul tuturor românilor.

Prof. Dr. GHEORGHE I. FLORESCU