Alexandru Nemoianu: „Ziditor de Vreme“

Ziditor de Vreme

(despre lucrarea lui Artur Silvestri)

Este un adevăr cunoscut că în momentul, „vremea” istorică, ce le trăim, conflictul dintre „bine” şi „rău” înseamnă confruntarea dintre „Neamuri,” realităţile duhovniceşti şi istorice aşezate pentru a împlini rost existenţial, şi „globalism,” Babilonul zilei, care este în desfăşurare şi care iute va trece.

Acest conflict afectează întreaga lume a oamenilor şi, desigur, şi pe Români.

În universul cultural acest conflict poate fi mai lesne decât oriunde observat.

Adepţii „globalismului,” de fapt slujitorii lui năimiţi, mercenari şi bugetofori dedicaţi, se întrec în a osândi Tradiţia Românească, Ortodoxia Românească şi a lăuda, efectiv fără perdea, puterea clipei, „noul imperiu.” în acest context, mercenarii de care pomeneam „elita de mahala,” însultă personalităţile care au mângâiat şi prin care s-a alinat Neamul Românesc în clipele lui grele, de la Ileana Cosânzeana şi Făt Frumos până la Eminescu şi Caragiale. Niei nu ar putea ei face altcum. Cei care plănuie, din umbra, membrii „comisiilor” şi „comisarii,” ştiu bine că un popor, pentru a fi anihilat, trebuie să fie lipsit de structurile care îi conferă identitate şi trebuie lipsit de personalităţile care rostesc această identitate, trebuie lipsit de „ziditorii de vreme.”

Ar fi dincolo de scopul acestor rânduri să înşiruie numele, de ruşine, al celor mulţi, prea mulţi, care s-au năimit la cortegiul sicofanţilor, al celor care, conştient şi uneori înconştient, slujesc nouă stăpânire care obijduieşte Neamul Românesc. Dar ceeace se poate spune este că, mult mai repede decât „noua stăpânire” şi-a putut închipui, s-a alcătuit o reacţie a „locului,” a pământului şi Neamului Românesc. Această reacţie, de fapt acest glas al Neamului, este legat de lucrarea lui Artur Silvestri, adevărat „ziditor de vreme.”

Artur Silvestri care autorul a câtorva zeci de cărţi şi a mii de articole. El este şi fondatorul a câtorva zeci de reviste de cultură, fondator de edituri şi editor a mii de volume. Revistele de cultură amintite sunt în bună măsură electronice, şi ele răspund la vremea nouă şi răspund neaşteptat şi într-o manieră de o eficacitate şi maleabilitate uluitoare. Intre multe altele aceste reviste s-au constituit în locul de refugiu al tuturor scriitorilor români cinstiţi sufleteşte şi răspândiţi în toată lumea, scriitori care, prin aceste reviste, nu mai sunt izolaţi şi, mai cu seamă, „nu mai sunt singuri.” Artur Silvestri este un autor rodnic şi vulcanic, mereu surprinzător prin ce spune, deci autentic, şi mereu statornic în făgaşul, multimilenar, românesc.

Că Artur Silvestri este incomod „stăpânirii” poate fi ilustrat printr-un singur exemplu. Indiferent dacă Artur Silvestri este socotit „pozitiv” sau „negativ,” el nu poate fi ignorat, în peisagiul culturii româneşti el este mai mult decât o personalitate, este o noţiune.

Acest autor, ale cărui lucrări ar fi suficiente să umple rafturile unei biblioteci, nu este pomenit în „literatura de referinţă” finanţată de „stăpânire.” Faptul în sine (dincolo de penibilitatea sa desăvârşită) dovedeşte intenţia acestei „stăpâniri” dar şi neputincioasa ei îndrăznite, caracterul ei eminamente ridicol. în fapt, în momentul de faţă şi fără exagerare, se poate spune că Tradiţia culturală românească este promovată şi apărată prin, ce poate fi numit, „acţiunea Artur Silvestri.”

Despre opera lui Artur Silvestri se va vorbi şi scrie şi se va vorbi şi scrie prin gândul şi pana unor oameni cu mult mai înzestrate decât ale semnatarului acestor rânduri. Dar despre importanţa excepţională a lucrării lui Artur Silvestri este vremea să se arate un lucru esenţial.

Artur Silvestri, cu răbdare, temeinic, a reuşit să facă un lucru eminent. El a reuşit să alcătuiască „conceptele,” vocabularul esenţial, prin care să se poată promova valorile perene româneşti în vremea pe care o trăim şi să întemeieze mijloacele prin care aceleaşi valori să poată fi comunicate şi înaintate. In alte cuvinte, el a alcătuit „universul comun care face cu putinţă dezbaterea” („the common universe of discourse”).

Alcătuirea „conceptelor,” naşterea „cuvântului,” mută o acţiune din starea potenţială în cea existenţială, în cea de realitate vie. „Cuvântul” aduce şi mută gândul în faptă şi în posibilitate de acţiune.

Rostirea, alcătuirea, „cuvântului,” care face cu putinţă promovarea, la vreme nouă, a Tradiţiei româneşti, este, poate, meritul principal al lui Artur Silvestri şi, pentru asta, el are asigurat un loc aparte, special, în cultura românească de azi şi de mâine.

ALEXANDRU NEMOIANU


%d blogeri au apreciat asta: