Alexandru Nemoianu: „Aurel Segiu Marinescu şi obligaţia de a scrie“

Aurel Segiu Marinescu şi obligaţia de a scrie

Cred că oricine va parcurge scrierile lui Aurel Sergiu Marinescu va înţelege un lucru esenţial; că el nu scrie „de dragul de a scrie,” ci pentruca scrierea lui este necesară. Pană la un punct lui dar, fără îndoială, mai ales celor din jur şi încă mai vârtos celor care iubesc adevărul.

Existenţa lui Aurel Sergiu Marinescu, în sine, este o istorie fascinantă, tulburătoare şi exemplară. Cred că multă vreme el însuşi a avut îndoieli că va avea prilej de a scrie (şi mă gândesc la deceniile pe care le-a trecut în temniţele bolşevice). Deaceea, atunci când a avut condiţie să scrie, a făcut-o cu patimă, fără răgaz, într-un ritm care, pentru oricare altul, ar fi fost sufocant. Cred că Aurel Sergiu Marinescu nu simţea nevoia de a scrie, ci simţea obligaţia de a scrie.

Rezultatul, azi, în Ianuarie, 2008, este impresionant.

Sunt azi, în bibliotecile cetitorilor şi ale instituţiilor de specialitate, paisprezece volume, fiecare de câteva sute de pagini, sub semnătura lui Aurel Sergiu Marinescu. Acestea nu sunt volume de beletristică sau „impresii,” sunt lucrări alcătuite cu temei, la capătul unei munci gigantice, purtată în arhive şi în biblioteci, sunt lucrări de referinţa.

Cele şapte volume, apărute pană acuma!, dedicate exilului românesc şi, foarte modest, purtând titlul de, „O Contribuţie la Istoria Exilului Românesc” sunt o lucrare monumentală, deschizătoare de drumuri şi o lectură obligatorie pentru oricine se ocupă cu istoria celor care şi-au aflat liman în afara hotarelor României după ocuparea ei de către hoardele bolşevice.

Aurel Sergiu Marinescu continuă să scrie neobosit şi prin ce a făcut şi ceeace va mai face, merită un loc special în galeria istoricilor români contemporani.

ALEXANDRU NEMOIANU


%d blogeri au apreciat asta: