Obiceiuri la Sărbătorile Paştilor

PASCA

în toate satele româneşti se face de Paşti pâine de grâu pentru împărţit şi dus la biserică. Ea nu lipseşte din nicio casă, fie cât de săracă. Şi se face de obiceiu numai din grâu, fiindcă el este cinstea mesei. Prin Moldova şi Bucovina, pâinea aceasta poartă numele de pască. Pentru biserică se face una mai mare, de formă rotundă sau în patru colţuri, împodobită ca fel de fel de împletituri şi steluţe. La mijloc se face tot din cocă o cruce, închipuind crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Iată o legendă din Bucovina despre obiceiul cu pasca:

Cică umblând odată Domnul nostru Iisus Christos cu apostolii săi prin mai multe oraşe spre a face oamenilor bine, şi ajungând într-un sat, se abătură la un gospodar ca să poposească puţin şi apoi să plece mai departe.

Gospodarul, un om de omenie şi foarte prevenitor, i-a primit şi 1-a ospătat cu ce a avut şi cum a putut mai bine; iară la pornire le-a mai pus merinde şi prin desagi.

După aceasta, mulţămind Iisus Christos cu apostolii săi gospodarului pentru primire şi luându-şi rămas bun dela dânsul se porniră mai departe şi mergând ei, cât timp vor fi mers, ajunseră într’o pădure. Mergând şi prin pădurea aceea, l-au întrebat apostolii pe Iisus Christos:

— „Când vor fi Pascile?”

— Când veţi găsi pâine de grâu în traistele voastre, atunci vor fi Pascile!” răspunse Iisus.

Gospodarul la care au poposit, le-a fost pus pâine de grâu în desagi. Deci căutând ei în desagi şi aflând pâinea au spus lui Iisus că au.

—  „Bucuraţi-va, căci acuma sunt Pascile!” le răspunse atunci Iisus.

Şi de atunci îndătinează şi creştinii a face pască.

„CĂMEAŞA NOUĂ” IN MACEDONIA

Nu numai în Macedonia, dar în toată România fiecare ţine să aibă ceva nou pentru Sfintele Sărbători. Fetele îşi cos cămăşi împodobite iar mamele nu mai prididesc cu lucrul pentru ca bărbatul şi feciorii să aibă ceva nou, căci fiecare ţine că dacă nu are toate hainele noui să aibă cel puţin o cămaşă

nou nouţă.

Din cartea „Sărbătorile la Români,” scrisă de Sim. FI. Marian cetim că fetele din Macedonia au datină, când iese lună nouă înaintea Paştilor, de a se strânge în curte cu un „ghium” plin cu apă, cu o pâine întreagă „crăvealie,” pe care o pun pe cap, şi cu un inel sau cu un „minghiuş” de argint şi a zice:

Lună, lină nao,

Dă-mi cămaşe nao,

Să-ţi dau patru uao,

s-ţi li bagi tu fraşe,

S-ţi le maci ti pasce. Sau:

Lună, lună noauă,

Dă-ni cămăşi noauă,

Să-ţi dau patru oauă

Să-ţi li bagi tu mânică,

Să li maci Duminică;

Să-ţi li bazi tu fraşi,

Tra s-li mâţi la Paşti

S-li bazi tu tăpsie,

Să li ai tră Strămărie. Făcând aceasta se crede că Pastele vor fi cu „birichete” şi toamna cu abundenţă în cereale.

*

FURATUL TOACEI IN ŢARA MOŢILOR

In comunile din jurul Câmpenilor (Certege, Bistra, Lupşa, Sohodol, etc.) copiii şi mai cu seamă flăcăii au obiceiul să pună în jurul caselor „toaca.” Toaca asta este o scândură de paltin ori de frasin (pentru că lemnul acesta sună bine) care se leagă cu meşteşug ca să se învârtească în jurul unui stâlp de înălţimea omului. Cu 2 ciocane de lemn se bate apoi toaca, într’un ritm şi cu melodie variată. Toaca în timp ce se bate este împinsă şi se învârteşte în jurul stâlpului. Astfel că locul unde se pune toaca se bătătoreşte că tot anul nu creşte iarba. Motiv pentru care de multe ori bătrânii ajung la discuţie cu tinerii.

Fiind prin zona asta dealuri, bătutul toacei se aude până la mare depărtare şi este o adevărată întrecere între tineret care să o bată mai lung şi mai frumos. Sunt unii flăcăi cu talent care o bat aşa de frumos că lumea ese pe „târnaţ” (asta ar fi un fel de pridvor, balcon ori „porch”) ca să audă, seara, „bătutul toacei.”

In noaptea învierii prin Ţara Moţilor nimeni nu doarme noaptea. Chiar copiii mici se culcă numai spre ziuă.

In seara de Sâmbătă se coboară din turnul bisericii toaca de lemn a bisericii (în unele sate se scoate şi toaca de fier) şi flăcăii, constituiţi în societate pentru organizarea petrecerii de Paşti, sunt obligaţi să toace toată noaptea. Cum ei însă trebue să umble toată ziua de Paşti cu invitări, fac cu rândul, ca să se mai odihnească. De multe ori mai întră în casă şi uită de toacă. Pentru a nu lăsa să se întâmple una ca asta este obiceiul ca să se „fure toaca.” Grupuri de flăcăi lăsaţi afară din comitetul petrecerii pentru un motiv sau altul, ori chiar bătrâni cari vor să facă haz pe socoteala tinerilor „organizatori,” vin pe ascunse, ori cu şiretlicuri şi scot stâlpul din pământ, l-au toaca şi fug cu ea.

Nu este însă permis ca să se ascundă. Trebue să o pună într’un loc mai depărtat şi să o bată. Feciorii păzitori când îşi dau seama că nu mai au toaca ascultă să vadă de unde vine sunetul şi pornesc în „expediţie ca să cucerească toaca.” Numai că cei cari au furat-o nu aşteaptă să vină ei ci, după ce au bătat-o cinci minute, o iau şi fug cu ea în alt loc. încep să o bată din alt deal. Şi tot aşa până ce sunt prinşi.

Intunerecul favorizează mult acest joc de-a ascunselea. Odată prinşi, „hoţii” cer un preţ în bani sau în „rachie,” ca să o dea înapoi, preţ care trebue plătit. Iau apoi toaca şi o duc la locul prim, de obceiu lângă biserică.

*

VĂLĂRITUL IN VRANCEA (MOLDOVA)

Vălăritul este un obiceiu de mare însemnătate la sătenii noştri. El constă în aceia de a se aduna în ziua a doua a Paştilor toţi flăcăii la un loc, şi apoi mergând din casă în casă, le urează < la toţi: noroc, sănătate şi belşug la roade.

Iată cum este vălăritul la noi în Vrancea:

In dimineaţa zilei a doua de Paşti, — adică Luni — toţi flăcăii (flăcăi sunt cei cari joacă în horă) se strâng la casa celui mai de seamă dintre dânşii şi după ce s’au adunat toţi, iau înţelegere şi merg apoi împreună la biserică unde preotul le citeşte o rugăciune anume din cărţile sfinte, îi binecuvintează şi le dă slobozenie de a umbla cu vălăritul, provăţuindu-i ca să fie liniştiţi, cuviincioşi şi respectuoşi cu cei în vârstă. De acum toţi flăcăii iau numirea de vălari şi pronesc în grup umblând din casă în casă cu firitiseala. Intrând în casă, fac plecăciune înaintea celor bătrâni cărora toţi pe rând le pupă mâna şi le urează sănătate, iar pe cei tineri îi ridică pe braţi în sus urându-le sărbători vesele, viaţă lungă şi fericită. Pe masă gazda a avut grija să pue din timp o farfurie cu ouă roşii încondeiate frumos cu modele, în felurite chipuri şi câte o pască ori cozonac, iar după ce vălarii au isprăvit cu uratul, gospodina le dărueşte ploconul de pe masă. Aceştia îl iau mulţumind cu bunătate şi pornesc la altă casă unde procedează la fel. Doi, trei inşi dintre dânşii, mai sprinteni, merg cu glugile la ei în care strâng ouăle şi celelalte daruri, ducându-le la o casă unde apoi le împărţesc la urmă. Cestora li-se zice cloşcari.

Mulţi dintre tineret şi mai ales fetele de horă fug din calea vălarilor, ascunzându-se prin grădini sau alte locuri dosnice. Vălarii sunt datori să-i afle şi să-i prindă pentru ca să-i ridice pe braţe în sus şi să le ureze noroc şi viaţă fericită. Nu le este îngăduit să plece până ce nu şi-au făcut această datorie, şi nici gazda nu le dă darul ce-1 are pregătit.

Din cauza aceasta ei trebue să alerge mult pentru ca să prindă câte o fetişană sburdalnică care fuge sprintenă ca o căprioară d’inaintea lor şi nu se lasă până nu o prind. Cu tot alergatul ce fac nu se simt deloc obosiţi căci prin aceasta li se dă prilejul să ridice în braţe pe cea care le este dragă.

Uneori fugărind pe câte unul care nu vrea să se dea prins uşor, vălarii aleargă după el până cine ştie unde, strigând şi chihotind care mai de care şi sărind fără pârleazuri, gardurile grădinilor ce întâlnesc în cale. Astfel strigătele şi chiotele lor unite cu hăimăitul câinilor din sat ce îi urmăresc, se face un sgomot şi o hărmălae însemnată care atrage atenţia tuturor localnicilor. Niciodată însă nu ajung la certuri ori bătăi, căci toate acestea sunt mai mult un fel de jocuri sburdalnice de petrecere, cari nu se iau în serios.

După ce termină de umblat tot satul, se strâng iarăşi la o casă unde s’au adunat şi ouăle cu celelalte daruri strânse şi le împărţesc între dânşii, mâncând şi petrecând împreună, până după amează la vremea horii când se duc la joc.

„Solia,” April 1979


%d blogeri au apreciat asta: