Alexandru Nemoianu : O prezenta eleganta, discreta si fara egal in Lumea Noua : ” Vatra Romaneasca”

Pentru comunitatea Romanilor-Americani si inca mai vartos pentru cei Ortodocsi,”Vatra Romaneasca”,sediul Episcopiei Romane Ortodoxe din America,din hotarul oraselui Grass Lake din sudul Statului Michigan ,are un loc special. Un loc special geografic, dar mai ales duhovnicesc. De peste saptezeci de ani acel loc retras si cumva tainic ,din sudul Statului Michigan , a devenit un teritoriu al gandului,al inimii,al buneivoiri. Obtinut cu greu,cu jertfe ale unor oameni fundamental foarte saraci,mentinut cu enorme sacrificii,intr-o vreme in care ghiara nefasta,mortala ,a comunismului demonic statea asupra tuturor si a toate,”Vatra Romaneasca” a vietuit, a crescut,s-a dovedit vie,indestructibila.

Episcopul Policarp Morusca,intemeietorul “Vetrei Romanesti” , a ales acest loc binecuvantat ca sediu al nou intemeiatei Episcopii Ortodoxe Romane din America. Episcopul Policarp nu a trait decat putin la “Vatra”.Vitregia vremii,careia toti si toate ii sunt supusi,l-a indepartat de turma sa.Dar, in putinii ani si scurta vreme cat a stat acolo,el a iubit locul si i-a dat rost existential. Este bine sa nu fie uitat ca Episcopul Policarp a fost un Ierarh Roman-American.Un ierarh care a inteles,si a inteles bine,ca turma lui este alcatuita nu din “Romani in America” ci din Romani-Americani,oameni care apartin tarii in care se afla dar care pastreaza si duc mai departe “modelul existential romanesc”,intelegerea romaneasca a rostului vietii.Episcopul Policarp a mai stiut ca aceasta identitate se poarta si poate fi purtata indiferent de limba vorbita,romana stramosilor si deci eminamente a primilor emigranti si a amintirilor dar,mai ales,in limba tarii,Engleza,limba prezentului si a viitorului.Caci Episcopul Policarp a stiut ca turma s-a nu este una in “exil”,marginala,nesemnificativa, ci una care apartine Neamului American.Ca asa a fost ne-o devedeste cea mai folosita si memorabila exprimare a Episcopului intemeietor,”Va primesc asa cum sunteti!”Este de amintit ca la primul Congres al Episcopiei tinut la “Vatra” a participat si Episcopul Grec al Americii,mai tarziu Patriarhul Ecumenic,Athenagoras. Cu acest prilej cei doi ierarhi au planuit o adunare a tuturor ierarhilor Ortodocsi din America,adunare ce ar fi fost gazduita la “Vatra”.Este limpede ca Episcopul Policarp stia ca viitorul Ortodocsilor Romani-Americani trebuie si va fi, intr-o jurisdictie canonica Americana iar a membrilor ei,din punct de vedere soia,politic si economic in sanul si ca parte a Neamului American.>>>>>

Arhiepiscopul Valerian D. Trifa cenzurat în România “post-revoluţionară”!-un articol de Aurel Sasu

Nota Editorului
Materialul care urmează (si care din nevoie, lipsă de spaţiu publicistic, va fi publicat în mai multe numele succesive ale “Buletinului Informativ”) a fost dat spre publicare, de către cunoscutul scriitor, critic literar şi istoric literar, Profesor Doctor Aurel Sasu, un vechi şi statornic prieten şi sprijinitor al Centrului de Studii şi Documentare (the “Valerian D. Trifa Romanian-American Heritage Center”) şi un colaborator al “Buletinului Informativ,” în colaborare cu Liliana Pop, în Romania în 1996.
Materialul intenţiona să restituie Românilor personalitatea excepţională a celui care a fost Arhiepiscopul Valerian D. Trifa, importanţa lui ca eminentă personalitate Româno-Americană. Publicarea textului a fost refuzată. Cum şi în ce împremjurări cititorul va afla parcuragând textul.
Incercări de prezentare a activităţii Arhiepiscopului Valerian, în România, au mai fost făcute şi uneori cu succes. (Spre exemplu, editorul Buletinului a reuşit să publice mai multe articole privind personalitatea Arhiepiscopului Valerian, datorită înţelepciunii IPS NICOLAE, Mitropolitul Banatului, care a găzduit acele pagini în revista “Mitropolia Banatului” în anii 90.)Dar cenzurarea sfruntată a prezentării activităţii Arhiepiscopului Valerian între-o revistă de mare circulaţie cum este “Tribuna” din Cluj nu poate fi socotită altcum decât un scandal.
Această cenzurare, făcută după “revoluţia” din România din Decembrie 1989, vorbeşte despre continuitate de obiceiuri şi sentimente a măcar “unei” părţi a actualului regim din acea ţară. Cenzura de care pomeneam mai vorbeşte şi despre sentimentele aceluiaşi regim pentru comunitatea Românilor-American, instituţiile ei reprezentative şi personalităţile ei cele mai de seamă între care, nu încape îndoială. Arhiepiscopul Valerian a strălucit. Cei care citesc să ia aminte!

Cenzura Disidentă

Augustin Buzura, preşedinte al Fundaţiei Culturale Române până de curând (2004), a fost păstorul cel mai autorizat al bunelor relaţii politice şi culturale cu emigraţia. Nu era el organizatorul atâtor congrese, întâlniri, simpozioane şi mese festive ale diasporei, toate culminând cu celebra chermeză a sarmalelor şi a papricaşului naţional din nu mai puţin celebra capitală a Statelor Unite? Dar domnia-sa, ca om “endepandent,” era şi preşedintele unei “reviste a românilor de pretutindeni” (Curierul românesc), moştenitorul programului de luptă şi de acţiune a altor două publicaţii, Tribuna României (1972-1989) şi Glasul patriei (1955-1972), ultima, organ al Comitetului Român de Repatriere, editat în Berlinul de Est, preocupată, prin decrete, invitaţii şi scrisori, de recuperarea “otrepelor nefolositoare” şi a expatriaţilor vânzători de ţară pierduţi pe “drumul umilinţei” occidentale. Fie şi numai în această ultimă calitate, romancierul s-ar fi cuvenit să ştie că întoarcerea în ţară a scriitorilor şi reintegrarea lor culturală e operă de iubire, nu de propagandă şi de ideologie reciclată. Fiindcă ţara şi cultura ei sunt uşi pe care oricine le poate deschide fără îndrumări, fără control şi fără restricţii de natură administrativă.>>>>>

Traian Lascu: „Arhiepiscopul Valerian D. Trifa“

O restituire
Prezentarea volumului antologic din scrierile lui Valerian D. Trifa, Arhiepiscop al românilor ortodocşi din Statele Unite (1951-1984), împreună cu cele câteva traduceri, aduc în actualitate personalitatea unui mare intelectual al Diasporei româneşti. Nefericita istorie a vieţii lui va mai fi, cu siguranţă, cercetată şi prezentată ca un argument în plus al dramei exilului politic. Dar opera sa arhierească a încă vie, un bun de care emigraţie din Statele Unite beneficiază cu respectul cuvenit amintirii omului şi Părintelui spiritual devotat cauzei naţionale.
Ce a Realizat?
“N-a rămas nimic în urma lui Valerian, şi tot ce-a făcut a fost rău.” Această afirmaţie şi acest gând al unuia din noii preoţi ai Episcopiei noastre au fost rostite la “Vatra” nu cu mult timp în urmă. Un părinte mai înţelept, nu băştinaş, auzind această remarcă, i-a replicat noului venit ca şi când acesta ar fi săvârşit un sacrilegiu: “Lasă-l în pace pe Arhiepiscop, el îşi doarme somnul de veci.” A fost o admonestare mai degrabă blândă, faţă de absurditatea celor spuse. >>>>

”Solia” – un exemplu de continuitate culturala

Cred ca gazeta si calendarul “Solia”,ale Episcopiei Ortodoxe Romane din America,indrumate de catre IPS Arhiepiscop Nathaniel si redactate de catre Diaconul David Oancea,pot fi date ca exemplu de continuitate culturala.

Ele apar neantrerupt de peste saptezeci de ani si deci sunt intre cele mai longive publicatii tinand de spatiul cultural romanesc. In acelasi timp ele,gazeta si calendarul “Solia”,sunt un exemplu de viata in Traditie romaneasca,in model existential romanesc ,adica in intelegere romaneasca a diferentei dintre bine si rau. Este vorba,mai ales,de intelegerea faptului ca “modelul existential romanesc” este vesnic si nu este subordonat sau conditionat de limba in care este trait,mai ales in conditiile in care comunitatea care face cu putinta aparitia publicatiilor amintite nu este “romaneasca” ci “Romano-Americana”.>>>Alexandru Nemoianu >>

Liliana Pop: „O Antologie a Inimii“

Avem în antologia lui Valerian D. Trifa (Dearly Beloved …) o revelaţie a vieţii spirituale a românilor în exil. Antologia Arhiepiscopului este formată din articole publicate de-a lungul a trei decenii (1952-1980) în publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române din America, Solia.
Aria preocupărilor Arhiepiscopului este extrem de vastă, cuprinzând probleme de ordin teologic, pastoral şi educaţional. Articolele sale merg de la explicarea textelor Sfintelor Evanghelii, a istoriei Bisericii Ortodoxe, până la analiza unor situaţii din domeniul politicului în viaţa americană, a psihologiei americane, neuitând niciodată ţara de origine şi suprimarea fizică sau spirituală a românilor din România comunistă.
Scrierile sale încearcă mereu să echilibreze patriotismul ardeleanului, dorinţa arzătoare de păstrare a valorilor etnice şi istorice româneşti, cu dorinţa lucidă de integrare în societatea americană. Mesajul articolelor sale este unul de păstrare a valorilor etnice şi spirituale în cadrul integrării în Lumea Nouă. >>>>>

ESEU – Aurel Sasu: „Regele Iubirii“

În urma cu două mii de ani a avut loc o dramă pe Golgota, ce a zguduit cerul şi pământul. A fost răstignit Cel ce a venit să ne înveţe căile adevărului, ale fericirii pe pământ şi ale vieţii veşnice. L-au pălmuit. El spunea totdeauna adevărul, dar L-au numit mincinos. Iisus a făcut numai bine, vinedecându-1 pe bolnavi şi înviindu-l pe cei morţi, dar pentru toate acestea L-au bătut. A propovăduit adevărul şi dreptatea, dar l-au făcut cea mai mare nedreptate. Pentru că a fost bun şi blând. L-au bătut în cuie pe cruce între doi hoţi.
Şi a pătimit. A pătimit ca Om. Nu ca Dumnezeu. O săptămână întreagă a fost hărţuit şi schingiuit de cei învăţaţi, de farisei şi de norod.
Acest munte al pătimirilor a trebuit să-1 rabde pentru că ne-a iubit. Păcatele noastre nu puteau fi ispăşite decât prin pătimire. Jertfa Lui ne-a adus mântuirea; patimile Lui ne-au spălat din inimă întunericul şi putregaiul din suflet pe care de mii de ani le-a strâns omenirea prin necredinţă şi desfrâu.De ce a făcut El acestea? De ce S-a jertfit? Nu exista decât un răspuns: pentru că ne-a iubit. Ne-a iubit mult, şi a pătimit mult. La fel de mult ne iubeşte şi în ziua de azi. >>>>

PUNTI PESTE DEPARTARI – Ştefan Augustin Doinaş: „Cvinta“

Cînd ţara mea arde, eu ies să privesc
extatica noapte de vară.
Eu caut cu ochii sub cortul ceresc
o tînără cvintă stelară.
Aproape, deasupra hotarului meu,
mă-ntîmpină-această figură
a cărei văpaie arată mereu
o forţă albastră şi pură.
Grădini arzătoare ţîşnind din pămînt
se-nalţă-n văzduhuri străine.
Cad tije roşcate, stîrnite de vînt,
petale de foc lîngă mine.
Eu stau nemişcat ca-ntr-o mantă de fier
atent la rotirile-astrale,
la cele cinci puncte aprinse pe cer,
focar de explozii egale. >>>

Societatea “Bănăţeană” la centenar

Duminica, 18 Junie 2006, Societatea Banatiana — Vasile Alecsandri, a sărbătorit aniversarea a 100 de ani. Cea mai veche organizaţie Romana-Americana existenta in Philadelphia, Pennsylvania, S.U.A . Societatea Bănăţeană a fost fondata in 15 Junie 1906 de majoritatea emigranţilor veniţi din Pesac, Sinnicolau Mare, Lovrin, Comlosul Mare , Igris si Satchinez. In anul 1913, membri Societăţii Bănăţeană au fondat cea mai veche biserica ortodoxa romana in Philadelphia, “Pogorârea Duhului Sfanţ.” In ziua de azi, Societatea Bănăţeană consta din Americani si emigranţi veniţi mai devreme sau mai târziu din toate părţile României. In 1993, Societatea Bănăţeană infiinteaza un muzeu care păstrează si prezintă toate aspectele istorice si culturale ale Romanilor-Americani de Philadelphia, si este singurul muzeu infiintat de o societate beneficiara Romano-Americana din Statele Unite.
De asemenea in 18 Iunie după Sfânta Liturghie, un parastas de obşte in memoria tuturor membrilor Societăţii Bănăţeană decedaţi, a fost oficiat in Biserica de către Părintele Adrian Grigoras, după care membri societăţii s-au adunat in muzeu pentru a face fotografii si a avea o scurta conversaţie intre membri. >>>>>

Mihaela Malea Stroe: „Meşterul Manole – Ipostază Christică, în Drama Lui L. Blaga“

O creaţie literară de complexitatea dramei “Meşterul Manole” a lui Lucian Blaga poate oferi oricând noi perspective de lectură. Citită în spiritul tradiţionalismului ortodoxist, piesa permite relevarea unui meşter Manole în ipostază christică. Sunt multe argumente în acest sens, dar, din motive de spaţiu, le voi rezuma (lăsând cu totul la o parte o alta ipostază a personajului, aceea de damnat, “nebun,” om modern revoltat, revendicativ, care se ceartă cu Dumnezeu şi contestă justiţia divină).
In paralela Manole-Iisus, se poate observa că, în plan simbolic, amândoi au ca “mireasă” Biserica, lăcaşul sacru, imposibil de m-fiinţat (pentru Iisus) sau de îa-trupat (pentru Manole) fără de jertfă.
După şapte ani de trudă zadarnică, timp în care construcţia se tot surpă şi meşterul pierde “credinţă, ziduri şi somn,” acesta se adresează Tatălui: “Doamne — Doamne — Doamne, de ce m-ai părăsit?” “Eli, Eli lamma sabachtani?” rostise şi Iisus pe cruce, aşa cum atestă Sf. Evanghelii. >>>>>