STUDII ROMÂNO-AMERICANE

Unul dintre cele mai importante izvoare ale istoriei românilor-americani este presa, publicaţiile acestui grup.Presa româno-americană a apărut, practic, simultan cu cele dintâi instituţii ale grupului, fiind, dimpreună cu ele, mijloc principal pentru promovarea identităţii colective. În plus această presă a avut un rol enorm, covârşitor în a păstra unitatea de gând şi faptă între românii-americani răspândiţi pe un întreg continent. Analiza acestei prese a fost făcută în trecut şi măcar unele dintre lucrările dedicate acestui subiect au merite incontestabile. (Probabil că cea mai merituoasă este lucrarea alcătuită în anii nouăzeci ai veacului al XX-lea de către neobositul istoric, critic literar şi scriitor clujean Aurel Sasu). Totuşi, nici un studiu nu a căutat să stabilească caracteristicile acestei prese, meritele ei şi limitele ei. împrejurarea are câteva cauze.

În primul rând, este vorba de convenienţă. Era mai lesnicios să prezinţi „mecanic” titlul publicaţiilor, să le descrii (tot „mecanic”) şi să înşirui, eventual, principalele teme atinse. Mult mai dificil ar fi fost să cauţi să structurezi această categorie de izvoare, să o „tipologizezi”.

Trebuie arătat că presa, în general, a fost şi este un „produs” comandat al cărui principal scop (cu rarisime excepţii) este de a fi vândut. În consecinţă, mai întotdeauna redactorii vor căuta să „mulţumească” pe cineva (fie el sprijinitorul, „patronul” publicaţiei, fie pe cumpărători, fie pe cei care sunt la „putere” şi ar putea să le facă neplăceri), şi mai întotdeauna, victima acestui fapt a fost adevărul. Cele spuse nu sunt nici critică şi nici frondă, ele stabilesc, pur şi simplu, un fapt. În aceste împrejurări, cele relatate în presă, găsite în coloanele ziarelor trebuiesc luate cu un bob de sare şi piper, coroborate cu alte surse şi niciodată absolutizate. Afirmaţia „aşa scria în ziar”, ca argument în susţinerea adevărului, este dovadă de prostie! De fapt, discursul poate fi împins încă mai departe şi el poate cuprinde „izvoarele istorice” în întregul lor.

Izvoarele istorice vor fi întotdeauna parţiale şi vremea va adăuga mereu alte surse de informare care vor completa, dacă nu radical, vor schimba un anume tablou, descriere istorică. în plus, se adaugă faptul că fiecare generaţie va scrie propria ei istorie, căci, în ultimă instanţă, istoria nu înseamnă în primul rând aflarea trecutului, ci aflarea semnificaţiei prezentului şi rostului nostru (al fiecăruia) în lume. De asemenea, nu trebuie uitat că izvoarele istorice nu alcătuiesc, nu pot alcătui esenţa clipei trecute la fel cum, să zicem, suma descrisă a însuşirilor unui individ nu alcătuiesc acel individ sau măcar „esenţa” lui. Studiul izvoarelor istorice este un îndemn la modestie şi recunoaştere a limitelor umane. Cel mai mult ce poate face un istoric este de a folosi intuiţia şi înţelegerea sa alături cu rostirea, mereu, a ceea ce el recunoaşte a fi, după conştiinţa şi cunoştinţa lui, adevărul. Având în faţă aceste câteva consideraţii mă voi încumeta să pomenesc câteva dintre principalele caracteristici ale presei româno-americane, care are o vechime de peste o sută de ani.>>Alexandru Nemoianu>>